Termenul sanscrit „Amnaya” denumește o linie spirituală sacră, care exprimă continuitatea și transmiterea vie a istoriei ayurvedei.Semnificaţia acestui termen este valabilă pentru orice fel de cunoaştere superioară, esenţială, care are o origine dumnezeiască şi care este oferită fiinţelor umane prin intermediul revelaţiilor unor mari spirite şi a unor fiinţe excepţionale ce au fost inspirate în mod direct de Dumnezeu.
Amnaya, în această accepțiune sacră, reprezintă continuitatea istorică și spirituală a ayurvedei, păstrată prin menținerea stărilor lăuntrice exemplare, născute din inspirație divină, precum și prin reflectarea constantă a călăuzirii interioare dumnezeiești, fără întrerupere de-a lungul veacurilor.
Vizionează acumAmnaya Tantraka se referă la un sistem de cunoștințe și practici spirituale, structurat și transmis de-a lungul istoriei în cadrul anumitor școli sau linii inițiatice. În acest context, „Amnaya” semnifică o formă de cunoaștere fundamentală, păstrată și transmisă din generație în generație, ar „Tantraka” se referă la ansamblul de metode și tehnici aplicate pentru atingerea unor scopuri spirituale și pentru descoperirea resurselor interioare ale ființei umane.
Fiecare dintre lucrările tradiţionale celebre de Ayurveda, Charaka-Samhita, Sushruta-Samhita, Ashtanga-Hridaya, Kashyapa-Samhita sau Sharangadhara-Samhita includ referinţe mai mult sau mai puţin detaliate, în care sunt descrise aspecte relevante, ce sunt specifice tradiţiei ayurvedice. Există în fiecare dintre aceste scrieri ayurvedice tradiţionale consemnarea unor evenimente reprezentative pentru tradiţia ayurvedică (Ayurveda-Amnaya), fie întâlniri ale înţelepţilor ayurvedici (rishi), fie afirmaţii celebre ale unor mari zei din tradiţia ayurvedică, aşa cum este Marele Zeu Indra.
Tradiţia ayurvedică prezintă două direcţii reprezentative. Prima direcţie o reprezintă tradiţia fiinţelor celeste, a fiinţelor zeieşti sau, altfel spus, tradiţia divină (Divya-pratna), în care se face referire la fiinţe superioare, supraumane excepţionale, aşa cum este Brahma, Marele Zeu al trinităţii hinduse Trimurti, care reprezintă aspectul lui Dumnezeu (Brahman) de Creator al Universului, Daksha, cei doi Ashvini, Marele Zeu Indra, Marele Zeu Dhanvantari, Zeiţa Sarasvati sau Marele Zeu Agni. Cea de-a doua direcţie este tradiţia înţelepţilor ayurvedici (Rishi-pratna), din care fac parte toţi marii înţelepţi ayurvedici care au contribuit, fiecare în felul său specific, la perpetuarea şi la punerea în valoare a acestei Ştiinţe milenare a Vieţii (Ayurveda), aşa cum sunt înţelepţii Atreya, Bharadvaja, Kashyapa, Sushruta, Nagarjuna, Marichi, Charaka, Agnivesha, Jatukarna, Harita, Kumara-Sira, Badisha, Jivaka, Bhela, Vagbhata, Ksharapani, Chayavana, Parashara sau Chakrapani.
Sfera de conştiinţă a fiecărui înţelept ayurvedic poate fi apelată prin meditaţie profundă, realizată într-o manieră evocatoare superioară, prin raportare la aspectele specifice. Realizarea unor astfel de meditaţii identificatoare cu sfera de conştiinţă a unui mare zeu sau a unui mare înţelept ayurvedic poate revela unele aspecte esenţiale care se constituie ca şi chei subtile ale unor forme superioare de afinitate rezonatorie cu sfera de conştiinţă superioară a acelei fiinţe.
Dinamizarea adecvată a unei stări superioare de atenţie selectivă, menţinută apoi o anumită perioadă de timp asupra aspectelor reprezentative ale sferei de conştiinţă a unei astfel de fiinţe excepţionale permite structurarea în conştiinţa practicantului unei astfel de forme de meditaţie a unor aspecte reper, care vor constitui apoi veritabile chei rezonatorii de intrare şi de menţinere în stare spirituală de comuniune telepatică cu sfera de conştiinţă a respectivei fiinţe superioare.
Prezentarile sunt disponibile exclusiv prin înregistrări, oferind astfel participanților libertatea de a accesa conținutul la orice oră și fără restricții de timp, asigurând flexibilitatea necesară în gestionarea programului personal.
Pentru a accesa prezentarile, vă invităm să efectuați plata aferentă. Dupa finalizarea platii, accesul la vizionarea inregistrarilor se va face direct in pagina de site.
Vizionarea fiecarei inregistrari are un cost accesibil de doar 12 lei.
Accesul la vizionarea înregistrării se realizează pentru o perioadă de 60 de zile de la data efectuarii platii.