buletin informativ săptămânal cu anunțuri despre evenimente, activități, publicații și resurse educaționale de Ayurveda
ISSN: 3120 – 0893
Cuprins
Cursuri de specializare
pag. 01
Cărți și publicații
pag. 02
Resurse educaționale
pag. 03-04
Informare de actualitate
pag. 04-06
Cursuri de specializare
1Curs de Psihofonoterapie: Modul 1 - Elemente fundamentale de psihofonoterapie și aplicații
Un curs introductiv dedicat înțelegerii vorbirii și a sunetului ca instrumente de purificare, reglare și transformare a conștiinței.
Programul de specializare în psihofonoterapie propune o abordare structurată a practicilor de vak-shuddhi, integrate în cadrul metodelor ayurvedice de sattvavajaya, în care vorbirea este înțeleasă ca expresie directă a conștiinței și ca mijloc de armonizare interioară.
Cursul intitulat „Bazele psihofonoterapiei” oferă repere clare pentru înțelegerea relației dintre gând, intenție, sunet și structura subtilă, abordând psihofonoterapia ca proces conștient de rafinare a exprimării și de echilibrare psiho-emoțională.
În cadrul acestui program sunt prezentate principiile fundamentale ale psihofonoterapiei, așa cum derivă din învățăturile tradiționale ale înțeleptului ayurvedic Vamadeva, cu accent pe rolul cuvântului rostit, al tăcerii trăite conștient și al verbalizării interioare în dinamica generală a conștiinței operative.
Conținutul este organizat astfel încât să susțină atât asimilarea teoretică a informațiilor, cât și integrarea practică a psihofonoterapiei ca disciplină de lucru personal cu conștiința.
2Curs de Psihofonoterapie: Modul 2 –Cele șase dimensiuni emoționale ale exprimării
Un modul dedicat înțelegerii exprimării emoțiilor ca instrument de autocunoaștere, prin corelarea limbajului cu principiile ayurvedice ale gusturilor.
Acest modul din seria dedicată psihofonoterapiei propune o abordare originală a expresivității umane, pornind de la expresii uzuale din limbajul vorbit – precum „vorbă dulce”, „a-și spune amarul” sau „vorbă acră” – și corelându-le cu cele șase gusturi fundamentale din tradiția ayurvedică: dulce, sărat, acru, picant, amar și astringent.
Fiecare gust este analizat ca purtător al unei dimensiuni emoționale distincte, recognoscibile în tonalitatea, ritmul și modularea vocii.
Structurat în două lecții, modulul oferă o cartografiere simbolică și practică a acestor dimensiuni emoționale, descrise prin caracteristici psihologice și neurofiziologice, evidențiind modul în care exprimarea verbală poate susține echilibrul sistemului nervos sau, dimpotrivă, poate reflecta stări de tensiune și dezechilibru. Exprimarea emoțiilor specifice este abordată ca proces conștient de observare și transformare.
3Importanța sistemului ayurvedic Vimshati-Guna în gestionarea proceselor adaptative
O lucrare introductiv-aplicativă dedicată înțelegerii celor douăzeci de calități generale ayurvedice ca repere esențiale pentru adaptare, echilibru și autoreglare în viața de zi cu zi.
Cartea prezintă într-o formă sintetică și coerentă sistemul ayurvedic al celor douăzeci de calități generale (Vimshati-Guna), un cadru fundamental al gândirii ayurvedice prin care pot fi înțelese procesele biologice, psihologice și comportamentale ale ființei umane.
Lucrarea evidențiază modul în care aceste calități generale influențează dinamica forțelor vitale, a dosha-urilor și capacitatea de adaptare a organismului la factorii interni și externi.
Prin raportarea constantă la cele douăzeci de calități generale, practicantul dobândește repere clare pentru ajustarea alegerilor cotidiene și pentru gestionarea mai conștientă a proceselor adaptative din viața personală. Sistemul Vimshati-Guna este prezentat nu doar ca un instrument descriptiv, ci ca un model operațional care permite recunoașterea indiciilor dezechilibrelor și direcțiilor de orientare practică către restabilirea armoniei interioare.
Lucrarea subliniază faptul că aceste calități generale din Ayurveda sunt organizate în zece perechi polare, oferind un limbaj unitar pentru interpretarea fenomenelor vieții, de la stabilitate și transformare până la coerență și flexibilitate. Această abordare facilitează o înțelegere dinamică a modului în care ființa umană interacționează cu mediul și își menține homeostazia.
Prin corelări explicite cu concepte moderne de fiziologie, autoreglare și psihologie adaptativă, cartea creează o punte între tradiția ayurvedică și nevoile omului contemporan, propunând un cadru accesibil și aplicabil pentru optimizarea proceselor adaptative și pentru cultivarea unui stil de viață echilibrat.
4Sistemul ayurvedic al celor 20 de calități (Vimshati-Guna) și procesele adaptative ale ființei umane
O prezentare video sintetică dedicată înțelegerii celor douăzeci de calități generale ayurvedice ca instrument de analiză și orientare a proceselor adaptative din viața personală.
Această înregistrare video propune o introducere clară și structurată în sistemul ayurvedic Vimshati-Guna, evidențiind rolul celor douăzeci de calități generale în menținerea echilibrului interior și în reglarea răspunsurilor ființei umane la factorii interni și externi. Prezentarea urmărește să ofere repere conceptuale accesibile pentru înțelegerea modului în care aceste calități influențează procesele de autoreglare. Sistemul Vimshati-Guna este abordat ca un model operațional de interpretare a experienței de viață. Prezentarea se adresează celor interesați de aprofundarea bazelor teoretice ale Ayurvedei, precum și celor care caută instrumente clare pentru înțelegerea și gestionarea proceselor adaptative din viața personală.
5Cinci cursuri revizuite pentru anul 1: Viziunea ayurvedică asupra stării de sănătate (Svasthya-Darśana)
Cursurile 09–13 din capitolul Svasthya-Darśana, secțiunea Doṣa-Prakṛti, oferă o prezentare sistematică a modului în care tradiția sistemului Ayurveda definește sănătatea.
Aceste cursuri introduc criterii esențiale pentru înțelegerea structurii ființei, a relației dintre constituția ayurvedică și nivelurile subtile ale existenței, precum și a modului în care conștiința participă activ la menținerea stării de echilibru.
Această suită de cursuri revizuite cuprinde 5 cursuri de Ayurveda pentru anul 1 (secțiunea Doṣa-Prakṛti, capitolul Svasthya-Darśana), respectiv cursurile 09–13 (ediția 2026), disponibile atât în format PDF A4, ușor lecturabil, cât și în format PDF A5, pliabil. Cele cinci cursuri revizuite înlocuiesc cursurile cu același număr din edițiile anterioare (2005, 2019, 2022, 2023) și pot fi solicitate de către absolvenții anului 1 de curs de Ayurveda, care au încheiat studiul acestui capitol, Svasthya-Darśana.
Pañca-kośa – structura ființei umane și starea de sănătate (cursurile 09–13)
6Un curs nou pentru anul 1: Viziunea ayurvedică asupra stării de sănătate (Svasthya-Darśana)
Cursul 14 din capitolul Svasthya-Darśana, secțiunea Doṣa-Prakṛti descrie rolul învelișului beatitudinii (ananda-maya-kośa) în asigurarea stării de sănătate a ființei.
Acest curs face parte din programa anului 1 de curs de Ayurveda (secțiunea Doṣa-Prakṛti, capitolul Svasthya-Darśana), fiind disponibil în format PDF A4, ușor lecturabil, și PDF A5, pliabil. Cursul poate fi solicitat de către participanții care studiază sau au încheiat parcurgerea acestui capitol.
Ananda-maya-kośa – stările de fericire ca fundament al unei stări de sănătate integrală în viziunea științei Ayurveda (cursul 14)
Informare de actualitate
7Revista digitală de plante medicinale: prezentări din luna septembrie 2025
8Prezentări video despre istoria Ayurvedei: Amnaya-Tantraka
Pagina intitulată „Istoria Ayurvedei” a site-ului https://ayushcell.ro este dedicată prezentării perspectivei tradiționale ayurvedice, Amnaya.
Amnaya este linia de cunoaștere ce exprimă continuitatea și transmiterea vie a învățăturii ayurvedice, păstrată neîntrerupt de-a lungul veacurilor. Prin intermediul acestei pagini sunt puse la dispoziție materiale video și prezentări care susțin informarea și formarea în domeniul Ayurvedei, cu accent asupra ideii că Amnaya desemnează o cunoaștere esențială, revelată prin mari spirite și ființe excepționale, mari înțelepți.
Prezentările video introduc și cadrul specific al sintagmei Amnaya Tantraka, descris ca un sistem structurat de cunoștințe și practici transmis în cadrul unor tradiției inițiatice a sistemului Ayurveda.
În prezentările din seria Istoria Ayurvedei sunt prezentate reperele tradiției ayurvedice consemnate în lucrările clasice ayurvedice, de exemplu Charaka-Samhita, Sushruta-Samhita, Ashtanga-Hridaya, Kashyapa-Samhita, Sharangadhara-Samhita sau în felurite scrieri tradiționale conexe, evidențiind faptul că acestea includ referințe la evenimente și aspecte reprezentative pentru tradiția ayurvedică (Ayurveda-Amnaya).
Înregistrările și prezentările disponibile pe această pagină facilitează parcurgerea și reluarea informațiilor în ritm propriu și oferă o arhivă video structurată, incluzând acces către materiale dedicate unor ființe exemplare ale tradiției ayurvedice precum Saunaka, Gargya, Ashmarathya, Vamadeva, Hiranyaksha, Nimi, Maudgalya, Jamadagni, Sharaloma, Asita, Jivaka, utile pentru cei care urmăresc constant aprofundarea istoriei Ayurvedei.
Cele mai recente înregistrări video puse la dispoziție în cadrul acestei pagini sunt dedicate înțelepților ayurvedici Sarkaraksha și Shukracharya, oferind repere actualizate pentru înțelegerea rolului lor în tradiția Amnaya și în transmiterea cunoașterii ayurvedice.
9Înțeleptul ayurvedic Sarkaraksha – promotorul unei viziuni originale asupra granularității percepției
Granularitatea percepției este capacitatea de a distinge fin, de a separa clar și de a integra coerent, fără a aluneca nici în amănunțimea detaliului, nici în extinderea generalităților.