Știința cognitronicii sau știința ezoterică a existenței și manifestării fluxurilor cognitronice (Prabodha-Vijnana) a fost inițiată de către marele înțelept și yoghin Bharadvaja. Cognitronica oferă ființelor umane pregătite accesul la o cunoaștere superioară de natură supramentală, realizată cel mai adesea prin intermediul trezirii în ființă a învelișului subtil supramental (vijnana-maya-kosha).
Neuroștiința (sau neurobiologia) se ocupă cu studiul științific al sistemului nervos și își bazează observațiile pe studiul componentei preponderent materiale, fizice. Aspectele funcționale mult mai subtile, cele de natură invizibilă, precum și întreg determinismul cognitiv, la fel ca și așa-numita neuroplasticitate a creierului, nu își găsesc întotdeauna în prezent o explicație coerentă și completă în neuroștiință. Înțelegerea bazei biologice a învățării, memoriei, comportamentului, percepției și conștiinței au fost descrise de Eric Kandel drept „provocarea supremă” a științelor biologice.
Neuroplasticitatea, cunoscută și sub numele de plasticitate cerebrală, este capacitatea creierului uman de a se reorganiza și de a se modela într-un mod nou prin formarea de noi conexiuni, trasee și rețele neuronale. În funcție de orientarea atenției sale conștiente și a unei anumite componente volitive, de experiență și de comportament, ființa umană poate determina manifestarea anumitor funcții, se poate antrena într-o măsură mai mică sau mai mare să realizeze anumite performanțe, specializate într-o anumită direcție sau în alta.
Astfel descoperim că o realitate mult mai subtilă, mult mai complexă, care prezintă o formă de substanțialitate subtilă corespondentă de natura fluxurilor cognitronice se va exprima până la urmă până la nivelul universului material, în sfera vieții materiale vii. Din acest punct de vedere cognitronica este o știință pragmatică care vizează mai ales o mai bună gestionare a resurselor tainice ale conștiinței (citta) și mai ales ale conștiinței instrumentale a ființei umane (manas).
În concluzie, prin intermediul conștiinței sale individuale (citta), ființa umană își poate modela configurațiile neuronale și se vor genera anumite conexiuni sinaptice, astfel ca respectivul demers cognitiv declanșat să se poată înfăptui într-o anumită măsură rezonabilă, eficientă, chiar prin intermediul țesutului nervos (majja-dhatu) existent la nivel trupesc, material.
Gândirea neconvențională este acea modalitate de operare a gândirii, a conștiinței instrumentale a ființei umane ce oferă o cantitate mare de oportunități în a privi aspectele vieții într-un mod original și adeseori într-un mod creativ, evitând pe cât posibil alunecarea în tiparele obișnuite sau în soluțiile convenționale de gândire.
Am putea spune că, privind unificator peste timp, gândirea neconvențională este caracterizată de originalitate, de flexibilitate, de curiozitate, de capacitatea de asociere liberă a ideilor, a gândurilor. Gândirea neconvențională este considerată adeseori ca fiind non-liniară, indicând prin aceasta o extrapolare a logicii așa-zis convenționale. Gândirii neconvenționale i-a fost asociat și riscul în explorarea unor posibilități de înțelegere sau de reprezentare lăuntrică diferită de cele care sunt deja folosite. Gândirea neconvențională dispune, spre deosebire de gândirea convențională, de un mult mai bun și eficient mecanism intern de autoreglare și de auto-reconstrucție prin auto-reflecție. De aceea, gândirea neconvențională este principala sursă a adaptabilității ființei umane, cea care, am putea spune, determină neuroplasticitatea.
Prezentarile sunt disponibile exclusiv prin înregistrări, oferind astfel participanților libertatea de a accesa conținutul la orice oră și fără restricții de timp, asigurând flexibilitatea necesară în gestionarea programului personal.
Pentru a accesa prezentarile, vă invităm să efectuați plata aferentă. Dupa finalizarea platii, accesul la vizionarea inregistrarilor se va face direct in pagina de site.
Vizionarea fiecarei inregistrari are un cost accesibil de 12 lei.
Accesul la vizionarea înregistrării se realizează pentru o perioadă de 60 de zile de la data efectuarii platii.
Servicii | Detalii | Pret | Actiune |
---|---|---|---|
Perspectiva cognitronicii asupra gândirii neconvenționale 13.01 2024 p1 | prezentare video | 12 lei | Comanda |
Perspectiva cognitronicii asupra gandirii neconvenționale 21.01.2024 p2 | prezentare video | 12 lei | Comanda |
Perspectiva cognitronicii asupra gandirii neconvenționale 27.01.2024 p3 | prezentare video | 12 lei | Comanda |